Vine din București dar va candida în Timișoara pentru ARD. Singurul lui venit: 916 lei/lună. Nu are casă, nu are mașină, nu are conturi, terenuri sau bijuterii. Nici indemnizația de revoluționar nu și-o ridică.
Teodor Mărieș trăiește cu doar din 916 lei pe lună, potrivit declarației de avere și nici măcar nu își ridică indemnizația de revoluționar. Nu are casă, nu are mașină, terenuri, conturi bancare sau bijuterii.
Revoluționarul bucureștean Teodor Mărieș, candidat ARD pe Colegiul I Timișoara, este cel mai sărac dintre toți cei care aspiră la un fotoliu de parlamentar în județul Timiș. În declarația sa de avere, absolut toate căsuțele sunt goale, cu o singură excepție, cea a veniturilor. Astfel, el și-a declarat un salariu de 10.794 de lei pentru anul trecut, în calitate de președinte al Asociației „21 decembrie”.
Mărieș trăiește din nouă milioane de lei vechi lunar, bani din care își achită și chiria pentru locuință. La declarația de interese, el trece funcția de președinte al asociației sus-menționate, de președinte de onoare al Sindicatului Solidaritea ALRO și de vicepreședinte al Forței Civice.
Candidatul ARD Teodor Mărieș se confruntă pe colegiul lui cu doi dintre cei mai bogați candidați timișeni. Liberalul Ben-Oni Ardelean are o avere care include 16 terenuri și 4 case, în timp ce Mircea Purceld (PP-DD) este, conform ultimei sale declaraţii de avere, asociat la trei firme, are în Timişoara o casă de 120.000 de euro, un apartament de 63.000 de euro şi o casă de vacanţă cu teren la Brebu Nou, în Munţii Semenicului.
CAMPANIE ELECTORALĂ, CANDIDAȚI 2012, REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012 CAMPANIA ELECTORALĂ 2012 Pe www.evz.ro veți putea afla, în timp real, cele mai interesante informații despre campania electorală. Jurnaliștii ”Evenimentul Zilei” vă vor ține la curent cu tot ceea ce se petrece în campania electorală