Compania va fi restructurată, "curăţată de căpuşe" şi repornită, continuându-se în zilele următoare discuţiile cu investitorii strategici
Protestele celor 400 de angajaţi ai Oltchim, care şi-au manifestat ieri nemulţumirea faţă de neplata salariilor restante pe lunile septembrie şi octombrie, au stârnit ieri ample reacţii ale premierului Victor Ponta.
Aflat la Bruxelles pentru a participa la o întâlnire la nivel înalt a grupului "Prietenii Coeziunii", premierul Victor Ponta le-a cerut ieri angajaţilor Oltchim să oprească protestele violente, pentru a nu îi îndepărta pe investitori.
"Mesajul meu pentru angajaţii Oltchim este că restructurăm compania, o curăţăm de căpuşe, asigurăm repornirea şi continuăm discuţiile, chiar în zilele următoare, cu investitorii strategici. Cu cât vor ieşi mai mult în acţiuni violente, cu atât îi speriem mai mult pe cei care vor să investească, inclusiv băncile. Dacă ei îi gonesc pe toţi ajungem la ce este mai rău. Dacă cei care îi atâţă, Roibu şi oamenii lui Boureanu şi Videanu, îi pun să iasă în faţa combinatului, o să-i speriem cu cei cu bani", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Amintind că luni a avut o nouă discuţie cu miniştrii Economiei şi Finanţelor şi explicând că repornirea treptată a combinatului presupune şi un proces de restructurare, deoarece nu toţi cei 3.000 de angajaţi vor avea de lucru imediat, ci doar pe măsură ce sunt redeschise secţiile, Ponta a arătat că o parte dintre secţiile Oltchim au fost repornite, iar săptămâna trecută au existat încasări pentru salarii, dar o bancă creditoare a luat imediat banii.
"Putem să-i rugăm, să facem demersuri legale, dar este greu să-i oprim cât timp datoriile vin din trecut", a spus Ponta.
400 de salariaţi au protestat ieri în faţa pavilionului administrativ
Aproximativ 400 de salariaţi de la Oltchim au reluat ieri protestele în