Bradul de Crăciun a ajuns miercuri după-amiaza în Piaţa Mare a Sibiului, urmând să fie împodobit în perioada următoare. Luminiţele vor fi aprinse pe 24 noiembrie, când la Sibiu se deschide Târgul de Crăciun.
Chiar dacă mai e maiu bine de o lună până la sărbători, bradul de Crăciun a ajuns deja în Piaţa Mare a Sibiului.
„Municipalitatea a adus deja bradul în Piaţa Mare. Este vorba de un brad recoltat din staţiunea Păltiniş, din zona Arena Platoş, e un brad de 20 de metri înâlţime cu o vârstă de aproximativ 100 de ani”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
La fel ca şi zona centrală a Sibiului, care primeşte decoraţiuni luminoase noi cu ocazia sărbătorilor din acest an, şi în brad vor fi agăţate decoraţiuni noi. Acesta va fi decorat cu peste 400 de globuri, 100 de elemente decorative neluminoase dar şi 1.000 de steluţe luminoase.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
La recoltarea şi apoi transportul bradului spre Sibiu au muncit 11 oameni, întreaga operaţiune durând aproximativ 9 ore. Luminiţele în brad vor fi aprinse pe 24 noiembrie, când în Piaţa Marte a Sibiului va fi deschis oficial Târgul de Crăciun.& nbsp;