Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar: Am fost chemat în dosarul în care e cercetat Doboş. Nu am dat nicio declaraţie

Publicat in Mediafax, miercuri 14 noiembrie 2012 · ·

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost citat ca martor de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii într-un dosar din 2008.

Gigi Becali a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA, că a fost chemat ca martor într-un dosar disjuns din dosarul "Valiza", în care este cercetat Anton Doboş, finanţatorul FC Steaua precizând că nu a vrut să dea nicio declaraţie în faţa procurorilor în această cauză.

Finanţatorul FC Steaua a spus, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 40 de minute, că la momentul trimiterii în judecată a dosarului "Valiza", procurorul a fost nevoit să disjungă cauza cu privire la fostul preşedinte al Universităţii Cluj Anton Doboş, pentru că acesta se afla în comă la acel moment.

Becali a precizat că procurorii anticorupţie au reluat acum cercetările în ceea ce-l priveşte pe Doboş, în acest dosar disjuns în care fostul preşedinte al Universităţii Cluj este acuzat de luare de mită.

Întrebat ce le-a spus procurorilor, Becali a răspuns că nu a dorit să le vorbească acestora despre cazul "Valiza" şi că le-a sugerat anchetatorilor să ia declaraţiile lui date în faţa instanţei de judecată în acest dosar.

"Eu am spus că nu vreau să vorbesc despre cazul Valiza pentru că este o pierdere de timp. Premierea este premiere şi nu vorbesc despre premiere şi nu dau nicio declaraţie", a spus Becali.

El declara şi la intrarea în sediul DNA că premierea nu poate fi numită mită.

"Băi, ne facem de râs. Cum să stăm cu un dosar şi să-i spunem la premiere corupţie şi mită timp de trei ani de zile. Mai este încă ceva, mai grav: în dosarul «Valiza» există un judecător care-a făcut opinie separată şi-a dat trei ani cu suspendare. Deci un judecător de la Înalta Curte Supremă de Justiţie spune la premiere corupţie, asta-i cel mai grav de fapt. Înseamnă

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum 4 ore
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Atac armat într-o clinică de reabilitare pentru consumatorii de droguri, în Mexic. Nouă morţi şi cinci răniţi

Adevarul acum 3 ore
Nouă persoane au murit şi cinci au fost rănite într-o clinică de reabilitare pentru dependenți de droguri din statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului, după ce un grup înarmat a spart uşa şi a deschis focul asupra rezidenţilor.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°