La sfârşitul săptămânii trecute, la Cercul de Limba şi literatura română, profesoara Crenguţa Grosar, director adjunct al Şcolii Nr. 1 Suceava, a prezentat “Pizza gramatico-literară”, un joc de recapitulare/consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a, dar care se pretează şi la clasa a VI-a, deoarece, după cum susţine profesoara care l-a inventat, „intuiţia copiilor este bună şi ei pot descoperi informaţii noi”.
Jocul cuprinde 352 de cărţi, adică 336 de „ingrediente” care vor fi folosite de elevi la “ornarea” celor două “pizza” gramatico-literare şi 16 cărţi care se folosesc ca plusvaloare a jocului, ca exerciţii suplimentare-încuietoare pentru echipa adversă. În total, 352 de cărţi. Jocul, după cum a explicat profesoara Crenguţa Grosar, poate fi abordat în mai multe variante. „Se poate lucra pe două echipe a câte 2-12 elevi, dar jocul poate fi jucat şi individual, ca exerciţiu de sistematizare/autoverificare a cunoştinţelor şi a nivelului propriu de pregătire. Propunem varianta cu două echipe şi două “pizza” gramatico-literare de ornat. În acest caz, profesorul trebuie să aibă pregătite şi sortate din timp cele două pachete de cărţi, separat, pentru cele două echipe”, a completat Crenguţa Grosar.
Fiecare “Pizza” este feliată diferit. O “Pizza” este formată din nouă felii: Genul liric, Figuri de stil, Teme şi motive literare, Elemente de prozodie, Semne de punctuaţie, Categorii lexicale, Procesul de comunicare şi Vocabularul, Sintaxa II (părţi secundare de propoziţie şi propoziţii subordonate corespunzătoare), Sintaxa I (părţi principale de propoziţie şi propoziţii subordonate corespunzătoare). Cealaltă “Pizza” este formată din şapte felii: Genul epic, Momentele subiectului, Portret şi Caracterizare, Moduri de expunere, Locuţiunea, Morfologia II cu părţi de vorbire neflexibile (fără categorii gramaticale) şi alt