Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmbovița, va primi 4 ambulanţe SMURD noi - tip B (marca Volkswagen Transporter). Ambulanţele sunt asigurate prin finanţarea obţinută, în cadrul unui proiect european, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Situații de Urgență Sud Muntenia”, în care Consiliul Județean Dâmbovița este membru.
Activitatea reprezintă al treilea pas în dotarea cu tehnică de intervenție a subunităților I.S.U. ”Basarab I” Dâmbovița prin proiectul “Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud Muntenia”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.3, derulat prin Consiliul Județean Dâmbovița.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii serviciilor pentru siguranţă publică şi de asistenţă medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore, urmărindu-se astfel sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale durabile şi echilibrate teritorial, la nivelul Regiunii Sud Muntenia, prin creşterea gradului de siguranţă a populaţiei, indiferent de localizarea aşezămintelor umane.
De la înfiinţare (iunie 2009) şi până în prezent SMURD Dâmboviţa, cu cele cinci ambulanţe de la Detaşamentele Târgovişte, Titu, Găeşti, Pucioasa şi Moreni, a participat la peste 8000 de intervenţii salvând viaţa a mii de dâmboviţeni, de la copii la bătrâni, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să fie operaţionalizate şi cele trei ambulanţe noi.