Dacă democrat-liberalii vorbesc despre colaborarea cu un PNL fără Crin Antonescu, ieri în discursul lui Vasile Blaga a apărut o nuanță interesantă: plecarea liderului liberal din fruntea partidului nu mai este o condiție imperativă. Sursa: CODRIN PRISECARU
O alianţă normală după alegerile parlamentare ar fi cea cu PNL, a declarat ieri Blaga, conform rtv.net. "Nu am avea nicio problemă cu ei din punctul unui program de guvernare cu adevărat bun pentru România, nu îi spun nici de stânga, nici de dreapta, un program de guvernare adevărat pentru România, dar pe de altă parte eu cred că lucrurile acestea s-ar şi putea întâmpla dacă avem acest scor pentru că eu cunosc foarte mulţi oameni din PNL care îşi doresc lucrul acesta", a punctat democrat-liberalul.
Fiind întrebat însă dacă ARD va pune condiţii de tipul "fără Crin Antonescu" Blaga a spus că acestea sunt "neproductive". "Astfel de condiţii sunt neproductive. La un moment dat, ni s-a spus şi nouă "faceţi lucrurile astea fără Băsescu" şi nu ne-a plăcut. Sunt absolut convins că sunt ei în stare să îşi rezolve problemele în interiorul PNL-ului fără intervenţia PDL-ului",a spus președintele PDL.
Cei cinci premieri ai ARD
Preşedintele PDL a mai declarat că ARD are o listă cu cinci nume potrivite pentru a ocupa postul de premier după alegerile parlamentare și că fiecare dintre aceştia este "mult mai bun" decât Victor Ponta deoarece "nu mint" şi au capacităţi administrative."Evident că avem o listă cu oameni care ar putea prelua o astfel de responsabilitate. Avem în acest moment, ne-am gândit în alianţă la cinci nume care ar putea să ocupe o astfel de responsabilitate, şi oricum toţi ar fi mult mai buni decât domnul Ponta şi prin faptul că nu ar minţi în halul ăsta şi oricum ar avea experienţe administrative mult mai mari ca domnul Ponta fiecare dintre ei", a spus Blaga.
Întrebată d