Comisia Europeană a propus miercuri o serie de noi măsuri menite să crească cu 40% numărul femeilor aflate în poziţii de conducere în cadrul companiilor listate la Bursă.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial UE, măsura nu vizează firmele mici şi mijlocii, iar cota se aplică doar în cazul directorilor non-executivi.
Astfel, companiile care nu vor respecta noile prevederi vor fi nevoite să facă noi numiri în funcţie, pe baza unei analize care să aplice criterii clare şi nediscriminatorii. Se estimează regula se va aplica în cazul a aproximativ 5000 de companii din statele membre ale UE . În prezent, 85% dintre membrii comisiilor non-executive şi 91,1% dintre cei aflaţi în funcţii executive sunt bărbaţi.
Propunerea prezentată de mai mulţi comisari europeni, printre care Viviane Reding (comisar pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Justiţei), Antonio Tajani (comisar pentru Industire şi Antreprenoriat), Olli Rehn (comisar pentru Afaceri Economice şi Monetare) şi Laszlo Andor (comisar pentru Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune).
Deja, mai multe ţări din UE, precum Belgia, Franţa, Italia, Spania şi Portugalia, au implementat măsuri care să contribuie la promovarea egalităţii între sexe în cazul numirilor în funcţii de conducere.
Comisia Europeană a propus miercuri o serie de noi măsuri menite să crească cu 40% numărul femeilor aflate în poziţii de conducere în cadrul companiilor listate la Bursă.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial UE, măsura nu vizează firmele mici şi mijlocii, iar cota se aplică doar în cazul directorilor non-executivi.
Astfel, companiile care nu vor respecta noile prevederi vor fi nevoite să facă noi numiri în funcţie, pe baza unei analize care să aplice criterii clare şi nediscriminatorii. Se estimează regula se va aplica în cazul a aproximativ 5000 de