Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dmitri Rogozin ar putea aduce un nou plan pentru federalizarea Republicii Moldova

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Reprezentantul preşedintelui rus pentru regiunea transnistreană, vicepremierul Dmitri Rogozin, ar putea aduce vineri la Chişinău un nou plan de federalizare a Republicii Moldova, scrie portalul epresa.md, făcând trimitere la surse diplomatice de la Moscova.

Potrivit epresa.md, „planul Rogozin" va lua prin surprindere Chişinăul, nu şi Tiraspolul, cu care documentul ar fi fost deja discutat. Propunerile ar fi în linii mari similare cu Memorandumul Kozak, respins de Chişinău în 2006, şi prevăd un statut special pentru Transnistria în cadrul Moldovei integre şi neutre.

Prin urmare, statul reîntregit ar avea un Parlament cu o singură cameră, din care vor face parte 20% de reprezentanţi din stânga Nistrului. În plus, Tiraspolul ar putea obţine şi o funcţie de vicepremier în Guvernul de la Chişinău. În Transnistria va va circula leul moldovenesc, iar pentru o perioadă de tranziţie în paralel va fi utilizată şi rubla transnsitreană. Armata va fi una comună, însă documentul prevede că Moldova se angajează să-şi păstreze statutul de neutralitate.

Chișinăul, nepregătit să facă față șantajului lui Rogozin

Leancă despre vizita lui Rogozin: „Sper că are alt obiectiv"

Aceeaşi sursă afirmă că înrăutăţirea relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului ar face parte din şantajul Moscovei. Chişinăul va trebui să aleagă între tensionarea situaţiei şi propunerile „generoase" ale lui Rogozin.

Oficialii de la Chişinău nu au comentat, deocamdată, aceste informaţii. Zvonuri privind apariţia unui astfel de plan de reglementare a conflictului transnistrean au fost vehiculate şi înainte de sosirea cancelarului german Angela Merkel în Republica Moldova, însă acestea nu s-au confirmat. În presă chiar a apărut un document prezentat drept un nou plan de soluţionare, însă toate părţile au declarat că este vorba de un fals.

Pact ruso-german pentru federaliz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 47 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°