■ Plouă putrezicios în Danemarca, zi de zi, lună de lună, secol de secol... Plouă întruna, de-o veşnicie, peste ţara lui Hamlet. Arar câte o rază firavă de soare se-ncumetă să străpungă norii şi să se zgâiască la mohoreala din jur. O clipită numai, fiindcă cerul se adună iar în ghemotoace vineţii, supărat parcă pe lumină. Să nu vă miraţi, dar lumină mai limpede, mai strălucitoare ca aici nu am văzut niciunde. Îţi vine s-o sorbi, s-o înghiţi lacom, să ţi se aplece de atâta limpezime. Ce voluptuoasă stare de rău poţi să trăieşti în nordul scandinav...
■ Oamenii sunt asemenea vremii. Sobrietatea nordică e de fapt tristeţea răsărită pe chipul nemângâiat de lumină şi căldură. Tristeţea înmulţită de întuneric şi ploi, posomoreala. Cum să zâmbeşti într-un decor cenuşiu, aproape igrasios ? Şi ca să nu sufere de depresie, s-au apucat să muncească pe brânci. Se uită pe sine aşa şi se feresc să capete obiceiuri proaste. Îşi iau pelerinele de plastic, îşi încalţă bocancii şi-şi încalecă bicicletele. Unele cu "ataş”, pentru pişpireii obişnuiţi de mici că viaţa e doar o scurtă pedalare între staţii precise. Femei şi bărbaţi cu priviri inexpresive, grăbindu-se să ajungă în haltele înmuiate de apă. Seamănă cu nişte roboţi danezii ăştia, fiinţe ale datoriei şi atât ! La împărţirea dintâi a darurilor lumeşti, exuberanţa s-a terminat chiar la ei. Creatorul i-a şters de pe lista cu precarităţi vanilate. Ni le-a lăsat nouă, ăstora risipitori, oricând dispuşi să ne lăfăim în lumini orbitoare....De multe ori mincinoase.
■ Odată, tare demult, un rege de pe lângă Copenhaga a fost asasinat de-o intrigă de palat. Ucigaşii de os regal i-au umplut scalpul cu alcool şi au obligat-o pe fiica răposatului să bea lichidul amestecat cu sânge. Nu înainte de a o sili să rostească "skĂl”, noroc adică. De atunci încoace, orice ciocnire de pahar este însoţit
