Din 19 noiembrie până în 16 decembrie, alături de Universitatea Naţională de Artă, de editori şi de parteneri, Square Media încearcă să transforme o carte într-un eveniment prin organizarea manifestării "Carte cu arte", realizată prin Asociaţia Culturală Idioma, în Bucureşti, la UNAgaleria din strada G-ral Budişteanu, nr. 10.
O carte înseamnă dialogul dintre idee, grafică şi tipar. Această carte se citeşte şi cu mintea şi cu ochii şi cu mâinile. Este cartea care nu încape în standard şi nici în rafturi cu dimensiuni egale. Este cartea atipică. La fel de atipică este şi producţia ei: hârtia, coperta sau legătoria. Rezultatul este un obiect în sine – un obiect pe care îl putem citi din toate perspectivele alcătuirii sale şi în care fragmentele cedează importanţa individuală pentru a câştiga lectura ansamblului.
"Carte cu arte" coagulează o platformă comună, a micilor editori, autori individuali sau instituţii cu preocupări şi probleme similare, dar mai ales a cărţilor care vorbesc prin text şi imagine, prin hârtie şi tipul de literă, prin copertă şi legătorie. Aşa cum orice lucru este mai bine înţeles atunci când se aşează printre altele asemănătoare, tot aşa şi cartea de artă are nevoie de un loc al său, un loc în care să nu se piardă printre rafturi, un loc care să nu individualizeze participanţi, ci care să ofere prilejul celei mai directe lecturi. Câştigator va fi publicul care va şti unde poate găsi acele cărti de negăsit, de care aude întâmplător sau deloc, acele cărţi altfel.
Ce anume face dintr-o carte o carte-obiect? "Carte cu arte" porneşte invers: de la întreg către parte. Scoate hârtiile din coperţi, descoase tipograful şi legătorul, intră în vorbă cu librarul, caută surse de finanţare, întreabă graficianul, citeşte fragmente, expune plăcile tipografice şi probele de tipar, organizează ateliere de manufactură.
Ce urmează după o