Finanţatorul echipei CFR Cluj s-a ales cu plângere penală tocmai de la partenerii săi din acţionariatul firmei imobiliare Polus Real Estate
Omul de afaceri Arpad Paszkany, deţinător a 13% din acţiunile dezvoltatorului imobiliar Polus Real Estate, a fost dat în judecată de către acţionarii majoritari ai acestei companii, Demjan şi Nyul Sandor, care au 87% din acţiuni. Cei doi au fost lăsaţi în offside de către finanţatorul echipei CFR Cluj în proiectul "Cartierul Tineretului", ce urma să fie ridicat pe un teren de la marginea Clujului, iar "Arpi" vrea să construiască acum un parc fotovoltaic în acea zonă. Potrivit reprezentanţilor acţionarilor majoritari ai Polus Real Estate, Paszkany, ajutat de către fostul administrator al acestei firme pe care chiar el l-a numit, Anrea-Betty Sebok, a intrat în posesia acelui teren prin intermediul firmei sale, Green Energy Napoca.
Consiliul Local, complice
Aceasta a devenit proprietar, practic, al procentului de 49% pe care Polus Real Estate l-a deţinut în proiectul iniţial destinat construirii acelui cartier, în condiţiile în care restul de 51% aparţinea Consiliului Local Cluj. "Manevra" s-ar fi făcut cu aprobarea fostului Consiliu Local în vara anului trecut, fapt pentru care acţionarii majoritari ai Polus Real Estate i-au dat în judecată atât pe Paszkany, cât şi pe viceprimarul şi primarul de atunci, Attila Laszlo, respectiv Sorin Apostu. Ei sunt acuzaţi de fraudă, spălare de bani, mită, abuz de putere şi acte de corupţie comise organizat.
Oamenii cu bani din fotbalul românesc au tot mai mari probleme cu Justiţia. La o zi după decizia din "Dosarul Transferurilor", care a produs un cutremur puternic în fotbalul intern, partenerii de afaceri ai lui Arpad Paszkany, finanţatorul echipei CFR Cluj, au anunţat că i-au făcut acestuia plângere penală. Cazul are legătură cu firma Polus Real Estate, acolo