Noua sală de ședințe a Protoieriei Târgu-Cărbunești a fost sfințită de Înalt Prea Sfinția Sa Irineu, Mitropolitul Olteniei, în cursul acestei săptămâni. Tot ÎPS Irineu a decis ca hramul acestui sediu să fie sărbătorit în ziua Sfântului Ioan Gură de Aur. Inițiativa ridicării noului sediu i-a aparținut părintelui protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu-Cărbunești. „Preoții din Protoieria Târgu-Cărbunești nu aveau un loc al lor unde să se întâlnească, unde să organizăm ședințe, întâlniri misionar-pastorale. Acesta este motivul pentru care am decis că este nevoie de această sală de ședințe, de cest loc de întâlnire. Mai avem mult de lucru, dar sunt sigur că vom reuși, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să ducem la bun sfârșit proiectul. Lucrările au început în luna iulie, mai exact pe data de 9 iulie, și am reușit, slavă Domnului, să finalizăm o parte. Timpul a fost scurt, eforturi sunt, dar era necesară această sală. Mai este de lucru la finisajele exterioare. Mai avem câteva lucruri de făcut”, a spus părintele protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu-Cărbunești. „Este un lucru bun pentru că este adevărat că nu exista un loc de întâlnire potrivit unor conferințe, ședințe. Cu ajutorul Lui Dumnezeu lucrarea va fi dusă la bun sfârșit”, a spus un preot participant la slujba de sfințire a imobilului nou construit.
Noua sală de ședințe a Protoieriei Târgu-Cărbunești a fost sfințită de Înalt Prea Sfinția Sa Irineu, Mitropolitul Olteniei, în cursul acestei săptămâni. Tot ÎPS Irineu a decis ca hramul acestui sediu să fie sărbătorit în ziua Sfântului Ioan Gură de Aur. Inițiativa ridicării noului sediu i-a aparținut părintelui protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu-Cărbunești. „Preoții din Protoieria Târgu-Cărbunești nu aveau un loc al lor unde să se întâlnească, unde să organizăm ședințe, întâlniri misionar-pastorale. Acesta