Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad adăposteşte racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ioan Hrisostom, primite în dar din Cetatea Vaticanului. Zilele trecute, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a participat, ca în fiecare an, la slujba Vecerniei cu Litie, care deschide sărbătoarea praznicului, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor catedralei. Slujba s-a desfăşurat după rânduiala bisericească, având ca moment culminant procesiunea cu sfintele moaşte, purtate de soborul slujitor, în jurul Catedralei.
„În cuvântul de învăţătură rostit, Chiriarhul a evocat momente importante ale viaţii Sfântului Ioan Gură de Aur, arătând covârşitoarea contribuţie pe care a avut-o în istoria bisericească în plan teologic, liturgic, pastoral şi social. În continuare, Ierarhul s-a oprit asupra suferinţelor îndurate pentru statornicia în credinţă, devenind pildă credincioşilor“, ne-a declarat pr. Vasile Pop, consilierul cultural al Arhiepiscopiei.
Numărul mare de credincioşi prezenţi în aceste zile sunt expresia vie a evlaviei de care se bucură Sfântul Ioan Gură de Aur în rândul arădenilor şi nu numai.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad adăposteşte racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ioan Hrisostom, primite în dar din Cetatea Vaticanului. Zilele trecute, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a participat, ca în fiecare an, la slujba Vecerniei cu Litie, care deschide sărbătoarea praznicului, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor catedralei. Slujba s-a desfăşurat după rânduiala bisericească, având ca moment culminant procesiunea cu sfintele moaşte, purtate de soborul slujitor, în jurul Catedralei.
„În cuvântul de învăţătură rostit, Chiriarhul a evocat momente importante ale viaţii Sfântului Ioan Gură de Aur, arătând covârşitoarea contribuţie pe care a avut-