Declaraţiile consilierului prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, referitoare la o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, au iscat reacţii în interiorul PSD şi PDL.
Într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune Realitatea TV, preşedintele comisiei juridice din Senat din partea PSD, Toni Greblă, a declarat că declaraţiile lui Lăzăroiu sunt de domeniul ştiinţifico-fantastic.
”El (Sebastian Lăzăroiu - n. red.) nu mai apare în spaţiul public şi dacă imaginează un scenariu din ăsta, ocupă o jumătate de oră la fiecare telviziune. Scenariul pare din domeniul ştiinţifico-fantastic, încât nici nu merită comentat”, a spus Greblă.
Senatorul PSD a subliniat că parteneriatul strategic cu SUA a reprezentat primul pas făcut de România pentru aderarea la NATO.
”Fără nicio legătură cu comentariul domnului Lăzăroiu, parteneriatul strategic cu SUA a fost primul pas în integrareanoastră în NATO şi din acest punct de vedere trebuie consolidat. Această alianţă este benefică şi în plan politic şi în plan economic”, a explicat Toni Greblă.
Totodată, Greblă consideră că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu este un obiectiv al niciunui politician român: ”Suspendarea nu este un scop în sine al niciunui politician român, cu atât mai mult al USL. Pentru ca procedura de suspendare a unui preşedinte să fie declanşată, trebuie să aibă ca punct de plecare o încălcare gravă a Constituţiei. Mingea nu este la noi, este în terenul preşedintelui Băsescu. Dacă va încălca grav prevederile Constiuţiei, Parlamentul va acţiona. Parlamentul nu va putea să lase nesancţionată o încăcare gravă”.
Un alt membru marcant la PSD, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, şi-a exprimat opinia referitoare la declaraţiile consilierului prezindeţial, Sebastian Lăzăroiu.
Şova nu consideră afirmaţiile lui Lăzăroiu credibile, deoarece o suspendare este posi