Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raluca Lăzăruţ: "Colecţionez fanioane. Am în jur de 40"

Publicat in Jurnalul, joi 15 noiembrie 2012 ·

● Jurnalul Naţional: Ai împlinit de curând 30 de ani! De ce zici că e o vârstă parşivă?

● Raluca Lăzăruţ: E o vârstă la care eşti parcă prea tânăr ca să fii bătrân şi prea bătrân ca să fii tânăr, e o vârstă la care cei din jurul tău se aşteaptă să iei decizii importante, să-ţi faci o familie. Pentru mine aceasta a fost cea mai frumoasă aniversare de până acum. Îmi doresc să nu-mi pierd curajul, dorinţa de a încerca lucruri noi, să nu uit să visez, să îndrăznesc şi îmi mai doresc nişte lucruri, dar le ţin pentru mine de teama că, dezvăluindu-le, nu se vor împlini. Lucrurile la care râvneşti în taină au mai mare reuşită de izbândă.

● Ai dat sportul pe divertisment, şi divertismentul pe ştiri. În care dintre ipostaze te-ai simţit cel mai confortabil?

● Fiecare perioadă a avut farmecul ei şi a constituit o treaptă importantă în ceea ce sunt azi ca om de televiziune, jurnalul sportiv a fost pionieratul în ceea ce priveşte meseria pe care mi-am ales-o, divertismentul mi-a oferit nişte satisfacţii profesionale incredibile, iar ceea ce fac acum mi se pare că mi se potriveşte ca o mănuşă. Unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să faci ce-ţi place şi să mai şi trăieşti din asta. Aşadar, mă consider o norocoasă.

● Cum a fost acomodarea la pupitrul ştirilor "serioase"?

● Asta a fost cea mai mare surpriză, nu mă aşteptam nici eu să mă acomodez atât de repede, asta şi poate pentru că formatul de ştiri pe care-l prezint are o abordare originală, naturală, aproape de firescul lumii în care trăim, o abordare în care dorinţele şi nevoile telespectatorului sunt pe primul loc, înainte de orice. Pe lângă asta, am avut parte încă de la început de o echipă minunată, care m-a primit tare bine şi care m-a ajutat să mă simt ca într-o familie.

● Nu bei, nu fumezi, dar iubeşti cafeaua...

● Daaa, ador cafeaua, e răsfăţul meu mat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°