*Mass-media din Emirate susţine că Al Ain, echipa lui Cosmin Olăroiu, primeşte prea multe penalty-uri, lucru care l-a enervat rău pe antrenorul român
*În 11 partide din noul sezon, în toate competiţiile, Al Ain a beneficiat de şapte lovituri de la 11 metri
Lider în Emirate cu Al-Ain, Cosmin Olăroiu (foto, 43 de ani) are şi motive de nemulţumire. Marţi, după duelul nedecis cu Al Nasr-ul lui Walter Zenga (0-0), în Cupa Emiratelor, faza grupelor, Oli a luat foc la adresa mass-mediei arabe. "La tv şi în ziare se susţine că avem prea multe penalty-uri. Ni s-a creat o reputaţie nemeritată. Acum cred că trebuie ca un jucător de-al meu să fie ucis în careu ca să mai primim un penalty", s-a plâns Olăroiu la conferinţa de presă ce a urmat egalului cu Al-Nasr. Antrenorul român n-a dat vreun exemplu clar, legat de meciul cu gruparea lui Zenga, dar mijlocaşul lui Al Ain, Mohammad Al Saeedi, s-a ales cu un galben pentru o posibilă simulare în careu. În 11 partide din acest sezon, în toate competiţiile, din care şapte în campionat, Al Ain a primit şapte penalty-uri. Pare cam mult, dar Olăroiu a explicat motivul: "ajungem des în careul adversarilor, punem presiune pe ei şi-i obligăm să facă greşeli acolo". Zenga, a cărui echipă a pierdut practic orice şansă de calificare în faza următoare a competiţiei, după egalul cu Al Ain, a refuzat să comenteze arbitrajul de marţi.
În campionat, Al Ain este în acest moment pe primul loc, cu 16 puncte, unul mai mult decât locul secund, Al Wahda, şi două peste Al Nasr.
După trei partide în grupa A din Cupa Emiratelor, Al Ain este pe locul secund, cu cinci puncte. Al Nasr ocupă locul 4, cu două puncte
În şapte meciuri din campionat, Al Ain a marcat 29 de goluri. Următoarea din acest punct de vedere este Al Ahli, cu 20
*Mass-media din Emirate susţine că Al Ain, echipa lui Cosmin Olăroiu, primeş