Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maestrul silicoanelor, afacerist imobiliar la Istria

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 noiembrie 2012 · ·

Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser, chirurgul estetician al vedetelor, acuzat de evaziune fiscală de 100.000 de euro, şi-a deschis propria clinică medicală - Kasem SRL -la Mogoşoaia, acolo unde are şi vila pe care şi-a construit-o în timpul căsătoriei şi pe care a şi obţinut-o, la partajul de după divorţ. Sursa: LIBERTATEA

Abu Bakr este şi proprietar al unui teren din comuna Istria, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi. Deşi nu a recunoscut nicio clipă săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, medicul Bakr riscă, în caz de condamnare, şi pierderea unei părţi din averea lui.

A rezolvat vedete în timp ce era doar rezident

Cazul medicului Bakr demonstrează că "lejeritatea" cu care se lucrează în zona privată a medicinii estetice este generatoare de pagubă la buzunarul public. Potrivit referatului prin care procurorii au propus arestarea preventivă a esteticianului acesta a operat mai întâi, ca rezident, la Clinica Nordestetica, fără a avea autorizaţie în acest sens, el fiind cel care aducea clienţii şi încasa banii, în 16 cazuri. Alte 11 "speţe" le-a rezolvat tot ca rezident, dar prin firma lui. UPDATE.Maestrul silicoanelor, sub anchetă: 39 de vedete au rămas cu avansul dat, dar neoperate

După ce a devenit medic specialist a mai comis 131 de operaţii "la negru". Printre vedetele siliconate la el, se numără Nicoleta Luciu (gratis) şi Laurette Atindehou (cu chitanţă). Alte 39 de starlete, printre care Sânziana Buruiană şi Mădălina Pamfile, n-au mai apucat "să se tuneze", deşi au plătit în avans parte din costul operaţiilor.

CITIŢI ŞI: UPDATE Medicul estetician al VEDETELOR cercetat în libertate. Acesta e acuzat că a făcut evaziune fiscală de 100.000 de euro, operând "la negru" 148 de persoaneAvea cei mai râvniţi sâni din showbiz, dar silicoanele au distrus-o!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Nicușor Dan, despre sprijinul anunțat de USR: „Nu am avut nicio implicare/ Este o decizie corectă”

HotNews acum 44 minute
Nicușor Dan a afirmat, la Antena 3, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea primarului Capitalei. Însă acesta a spus că decizia este „una corectă”, miza fiind

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 3 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Preşedinta Elveţiei a discutat despre tarifele comerciale cu Donald Trump şi speră într-o soluţie rapidă

News.ro acum o ora
Preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, a declarat miercuri că a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump pe tema relaţiilor comerciale şi şi-a exprimat speranţa că cele două ţări vor ajunge în curând la un acord, în co

Bolojan vrea reformarea serviciilor secrete: cred ca anul trecut era loc de mai bine

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, militează pentru o reformă a serviciilor secrete. Cred ca anul trecut era loc de mai bine, a spus Bolojan referindu-se la activitatea serviciilor româneşti înainte de alegerile anulate.

Wall Street urcă puternic după ce Trump anunţă o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei

News.ro acum o ora
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 3 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°