Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Malformaţiile bebeluşilor se previn înainte de a-i concepe

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 noiembrie 2012 ·

Pentru a avea un copil sănătos este esenţial să renunţaţi la ţigări şi alcool înainte şi în timpul sarcinii, să luaţi acid folic şi să faceţi trei ecografii

Multe malformaţii congenitale au alte cauze decât cele genetice şi pot fi prevenite prin evitarea obiceiurilor nesănătoase pe durata sarcinii. „Este important ca viitoarea mămică să consulte medicul de familie, dar şi un ginecolog înainte de concepţie, să discute cu ei despre eventualele boli din familie şi să facă investigaţiile recomandate”, e sfatul profesorului de genetică Maria Puiu, de la Universitatea „Victor Babeş” din Timişoara.

Acid folic pentru creier

Majoritatea bebeluşilor care se nasc cu malformaţii nu au în familie pe cineva care să fi suferit de aceeaşi afecţiune. Sfatul numărul 1 al medicilor pentru viitoarele femei: bazaţi-vă pe acidul folic. Această vitamină ajută la dezvoltarea creierului şi coloanei vertebrale a copilului din prima lună de sarcină. CAZ NEOBIȘNUIT. Un copil suferă de O BOALĂ RARĂ ce îl face să zâmbească tot timpul

„Acidul folic poate preveni apariţia anomaliilor tubului neural. Un nivel scăzut de acid folic poate creşte riscul de pierdere a sarcinii. E recomandată o cantitate zilnică de 400 mg cu câteva luni înainte de a rămâne gravidă”, recomandă prof. dr. Maria Puiu. Consumul de alcool, ţigări, droguri sau infecţiile pe perioada sarcinii pot determina de asemenea defecte congenitale.

Ecografie esenţială, pe bani

Unele defecte congenitale (sindrom Down, defecte cardiace) pot fi descoperite înainte de naşterea copilului cu ajutorul ecografiilor sau amniocentezei. ,,Se consideră că o sarcină normală are nevoie de 3 ecografii de urmărire: ecografia din primul trimestru (săptămâna 12 de sarcină), ecografia de al II-lea trimestru (săptămâna 21), numită ecografia morfologică şi ecografia din trimestrul III (săptămâna 32 de sarcină)”, a completat gene

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 55 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 56 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 36 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 22 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 55 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°