Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanghelie: Democraţia e gălăgioasă, dar sănătoasă. Lui Băsescu să-i spunem că viitorul premier e Ponta

Publicat in Mediafax, joi 15 noiembrie 2012 ·

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, joi, la evenimentul de lansare a candidaţilor USL pe Bucureşti, desfăşurat la Sala Palatului, că "democraţia e gălăgioasă, dar e sănătoasă", el arătând că preşedintelui Traian Băsescu trebuie să i se spună că viitorul premier va fi Victor Ponta.

"Ăsta este Bucureştiul! Aşa o să-i batem! Le e frică! O să-i batem cum i-am bătut în administraţia locală şi am câştigat peste tot, nu numai în Bucureşti. O să-i batem în toată România. (...) Democraţia e gălăgioasă, dar e sănătoasă democraţia! (...) Să-i spunem lui Traian Băsescu că viitorul prim-ministru va fi Victor Ponta, pentru că vrem noi şi pentru că vor românii, şi viitorul preşedinte va fi Crin Antonescu", a spus Vanghelie, în uralele susţinătorilor.

Vanghelie a precizat că celor de la PDL trebuie să li se spună că nu mai au ce căuta în Bucureşti timp de zece ani.

"Am trăit cu frică, am trăit cu tot felul de grupuri, ca nişte stafii. Singurul grup adevărat e conducerea USL care porneşte din Bucureşti cu prim-ministru Victor Ponta şi viitorul preşedinte al României, Crin Antonescu. Să le spunem celor de la PDL că timp de zece ani nu mai au ce căuta în Bucureşti. Domnul Blaga, Berceanu, Videanu, plecaţi acasă, lăsaţi viitoarea generaţie să preia ştafeta!", a spus Vanghelie.

El a arătat că pe 9 decembrie USL are o şansă istorică.

"USL are şansa istorică ca pe 9 decembrie să facă istorie. Trebuie să le spunem acestor oameni că nimic nu a fost sănătos, să transmitem celor care au făcut dosare primarilor, preşedinţilor secţiilor de votare, să le spunem că suntem alături de ei. E momentul să schimbăm metehnele politicienilor, să se spună că de acum politicienii încep să se ţină de cuvânt. Echipa PSD Bucureşti poate, ştie şi vrea să se bată", a spus Vanghelie.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 5 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 3 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 4 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-6°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-5°
mie.

-5°/2°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-6°/0°
joi

-6°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°