S-a speriat că i-ar fi putut transmite vreo boală venerică şi nu s-a mai controlat. A lovit-o cu ciocanul în cap şi a lăsat-o lată în pădure, chiar în locul unde făcuseră sex. Este mărturia criminalului, prins la două săptămâni de când a ucis o prostituată la marginea Pădurii Băneasa.
Pare mai degrabă un tânăr rătăcit prin pădure decât un criminal cu sânge rece. Aşa arăta Dumitru Marin (24 de ani), ieri, când anchetatorii l-au condus la locul faptei, să le arate exact cum s-au petrecut lucrurile în după-amiaza zilei de 31 octombrie.
Tânărul a recunoscut imediat ce a fost prins, noaptea trecută, că el a ucis-o pe Mihaela (30 de ani). Însă motivul care a dus la acest deznodământ este destul de evaziv, spun anchetatorii.
Marin le-a declarat poliţiştilor că l-a speriat gândul că a luat vreo boală sexuală şi astfel au ajuns să se certe şi să se îmbrâncească. Enervat peste măsură, bărbatul a luat un ciocan pe care l-a găsit în pădure, spune el, şi i-a dat în cap.
A fost suficientă o singură lovitură şi femeia a căzut secerată. Marin i-a luat poşeta şi telefonul, iar câteva minute mai târziu, pentru că nu găsise nimic în ea, a aruncat-o la câteva zeci de metri distanţă de crimă.
Oamenii legii au găsit geanta abandonată, iar într-un buzunar interior, suma de 400 de lei. Ucigaşul, fost agent de pază la o firmă din Capitală, a fugit de la locul faptei şi a făcut tot posibilul să nu fie descoperit.
În noaptea de miercuri spre joi, el avea de gând să plece din Bucureşti, spre Buzău, în căutarea unui loc de muncă. Nu a mai apucat, întrucât a fost încolţit de poliţişti în zona Gării de Nord. El a mai fost cercetat în urmă cu ceva vreme de Poliţie pentru o presupusă lipsire de libertate, care a vizat tot o prostituată, însă la vremea respectivă a fost scos de sub urmărire penală.
Criminalul prostituatei din 13 Septembrie, încă liber
@N_