Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la firma de salubritate din Drobeta Turnu Severin

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 noiembrie 2012 ·

Angajaţii firmei de salubritate din Drobeta Turnu Severin au protestat ieri la poarta societăţii austriece Brantner, fiind nemulţumiţi de faptul că le-au fost tăiate sporurile, li s-au luat bonurile de masă şi au fost anunţaţi că din această lună vor primi mai puţini bani.

Cei peste 200 de măturători au blocat intrarea în curtea societăţii, fiind hotărâţi să nu plece până nu vor fi ascultaţi de cineva din conducere.

„Ne-am adunat aici pentru că suntem nemulţumiţi de faptul că ni s-au tăiat sporurile de vechime, ne-au luat din bonurile de masă, iar acum am fost anunţaţi că din această lună se vor tăia şi salariile la jumătate. Păi aş vrea să-i întreb pe şefii noştri dacă ei ar putea trăi cu salariile noastre, dacă ei ştiu ce înseamnă să nu ai zece lei în buzunar şi să fii pe punctul să îți pierzi apartamentul pentru că nu ai cu ce să îţi plăteşti întreţinerea? Sunt toţi nişte hoţi“, a spus o angajată a firmei de salubritate.

Cei de la conducerea firmei austriece de salubritate au dat bir cu fugiţii şi nu au vrut să stea de vorbă cu angajaţii. Oamenii spun că sunt nevoiţi să muncească în condiţii inumane, fără echipamente, iar sortarea gunoaielor se face direct la groapa de gunoi, unde ei trebuie să caute cu mâinile prin mormanele de mizerii ca să selecteze gunoaiele în containerele speciale.

„Muncim ca vai de capul nostru. Nu avem echipamente, nu avem nimic. Ne-au dat nişte amărâte de mături şi atât. Ne pun să facem sortarea gunoaielor cu mâinile goale şi când vine vorba de salarii se uită să ne ia şi sufletul. Nu mai vrem nici noi să mai ieşim pe stradă să măturăm, să vedem atunci ce fac ei fără noi!“, au spus oamenii.

Angajaţii firmei de salubritate spun că pe timpul verii nu au primit nici apă suficientă, mulţi dintre ei ajungând la spital din cauza caniculei.

Oamenii sunt decişi să nu mai măture străzile dacă nu le vor fi res

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°