Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni la cote înalte în Orientul Mijlociu

Publicat in rfi, joi 15 noiembrie 2012 ·

Trei israelieni au fost ucişi, joi dimineaţă, de o rachetă lansată asupra oraşului Kiryat Malakhi, situat în apropiere de Fâşia Gaza, în sudul Israelului. Tirurile de rachete nu contenesc din Fâşia Gaza de miercuri, de când a fost ucis liderul militar al mişcării Hamas, într-un raid aerian israelian. Trupe ale Israelului sunt comasate la frontiera cu Gaza şi sunt în stare de alertă, pentru o eventuală intervenţie terestră.

"Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite uşor de o rachetă Grad, lansată împotriva unei clădiri rezidenţiale din Kiryat Malakhi", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld. "Forţele noastre sunt la faţa locului, precum şi serviciile de intervenţie", a adăugat el. Televiziunea a difuzat imagini cu un apartament devastat, situat la ultimul etaj al unui imobil afectat din plin de un proiectil.

Poliţia a anunţat că rachete lansate din Gaza cad fără întrerupere pe teritoriul Israelului, în special în oraşele Ashdod, Ashkelon, Gan Yavne, Kiryat Gat şi Beer Sheva, capitala deşertului Negev, situată la 40 de kilometri de teritoriul palestinian, provocând pagube materiale.

Aceste tiruri de rachetă au loc în cea de-a doua zi a operaţiunii militare israeliene "Stâlpul Apărării" împotriva grupurilor armate din Fâşia Gaza, declanşate odată cu eliminarea, miercuri, a lui Ahmad Jaabari, şeful operaţiunilor militare ale mişcării palestiniene Hamas, organizaţie care a promis o ripostă masivă. Israelul a lansat ofensiva în urma unor suspiciuni care indică faptul că mişcarea radical-islamică ar fi intrat în posesia unor rachete cu rază lungă de acţiune. Cel puţin în teorie, nici una dintre părţi nu are însă interes să fie implicată într-un conflict deschis precum cel din 2008.

Trei israelieni au fost ucişi, joi dimineaţă, de o rachetă lansată asupra oraşului Kiryat Malakhi, situat în aprop

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 6 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 3 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 9 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum o ora
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 4 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°