Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vântul şi soarele asigură energia pentru iluminatul public într-o comună din Alba

Publicat in Adevarul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Comuna Ciugud este singura localitate din judeţul Alba care îşi asigură energia pentru iluminatul stradal exclusiv din surse nepoluante. Energia soarelui şi forţa vântului produc suficient curent electric, ce ar putea fi furnizat şi în sistemul naţional.

Premiera este posibilă datorită finalizării unui proiect prin care s-au amplasat pe un deal din satul Şeuşa o microcentrală ecologică. Proiectul este finanţat de guvernul norvegian şi Universitatea Politehnică Timişoara. Investiţia în teren a fost pusă în practică de specialiştii de la instituţia de învăţământ superior, în urma unui parteneriat semnat cu Primăria. În total, au fost amplasate 7 panouri fotovoltaice, către produc 550 de kilowaţi. Energia produsă este stocată în baterii speciale.

„Stocăm energia produsă în nişte acumulatori speciali, din care folosim cât este nevoie. Noi producem mai mult decât consumăm. Şi în această perioadă a anului, când ziua este mai scurtă, producem mai mult cu aproximativ 15 procente. Vom stoca curentul până când reuşim să obţinem aprobarea de a încărca energia produsă de panourile fotovoltaice şi minicentrala eoliană în sistemul energetic naţional“, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Administraţia locală plătea 12.500 de lei în fiecare lună pentru energia consumată cu iluminatul stradal. Economia anuală este, astfel semnificativă. Tot prin acest proiect au fost schimbate becurile cu unele economice, care scad semnificativ consumul de energie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°