Şapte oameni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava s-au chinuit ieri, timp de câteva zeci de minute, să o scoată din locuinţa sa, situată la etajul IV al unui bloc din cartierul Obcini, pe o femeie cu obezitate morbidă care avea nevoie de îngrijiri medicale intraspitaliceşti. A fost un caz special, au explicat pompierii, deoarece femeia pentru care au intervenit cântărea aproape 200 de kilograme şi nu se mai putea deplasa singură pe distanţe mari. În cele din urmă, femeia a fost urcată într-o autosanitară SMURD şi dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a fost internată.
Lăcrămioara, în vârstă de 46 de ani, a solicitat ambulanţa ieri dimineaţă, în jurul orei 09.30, din cauza unor dureri abdominale însoţite de greaţă şi vărsături. Echipajul care s-a deplasat la domiciliu a constatat că femeia are şi tensiunea scăzută, motiv pentru care s-a decis transportul la spital, însă misiunea s-a dovedit una dificilă din cauza greutăţii anormale a femeii. Potrivit rudelor, Lăcrămioara a avut dintotdeauna o constituţie robustă, însă a început să ia necontrolat în greutate în urmă cu zece ani, după o operaţie de histerectomie. „Nu mănâncă mult şi a încercat nenumărate diete, însă nimic nu a ajutat-o. În ultima perioadă s-a deplasat cu dificultate, nu a mai ieşit din casă de trei sau patru luni”, a declarat soţul Lăcrămioarei.
Şapte oameni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava s-au chinuit ieri, timp de câteva zeci de minute, să o scoată din locuinţa sa, situată la etajul IV al unui bloc din cartierul Obcini, pe o femeie cu obezitate morbidă care avea nevoie de îngrijiri medicale intraspitaliceşti. A fost un caz special, au explicat pompierii, deoarece femeia pentru care au intervenit cântărea aproape 200 de kilograme şi nu se mai putea deplasa singură pe distanţe mari. În cele din urmă, femeia a fost urcată într-o aut