Dinel Nuţu, fost Staicu, a cerut să fie eliberat din nou din spatele gratiilor sub control judiciar. Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins din nou cerea pe data de 14 noiembrie.
Dinel Nuţu este judecat, alături de alte opt persoane, în dosarul în care este acuzat de „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni“, în cazul prejudicierii Transgaz Mediaş. Fostul patron al FC Universitatea Craiova şi fostul şeful de la SIF Oltenia face parte acum din cercul afaceriştilor încarceraţi, iar în anul 2010 avea o avere estimată la 14 milioane de euro.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitive pe data de 4 aprilie 2011, pe Dinel Nuţu, fost Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
În 22 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
Dinel Nuţu, fost Staicu, a cerut să fie eliberat sub control judiciar, însă Tribunalul Bucureşti i-a respins din nou cererea pe data de 14 noiembrie.