Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MRU, fostul premier, făcea bani de buzunar cântând pe ascuns la nunţi şi în restaurante

Publicat in Adevarul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a povestit celor de la revista Kamikaze cum, după liceu, cânta pe la nunţi şi prin restaurante alături de un lăutar rom.

"Ajunsesem să cânt și la nunți, și în restaurante. Nu cu formația, ci cu un om pe care l-am apreciat enorm, Petrică Mandache, rom, instrumentist, cel mai slab om pe care l-am văzut în viața mea (...) Avea niște mîini însă absolut fermecate, pe ce punea mîna se transforma în instrument. De la el am învățat tehnici de bas, iar odată, pe un pian ușor dezacordat, l-am auzit atacînd Simfonia a doua de Rahmaninov. De la nunți cîștigam cîteva sute de lei. Trebuia să am grijă să nu afle părinții, dar aveam bani de buzunar. Cântam din repertoriul Azur, <>, <>, acelea erau deliciul, că nu mergeam să cînt Beatles. Am cîntat și în armată", a povestit Ungureanu pentru revista Kamikaze.

Veleităţile artistice le avea de mic, iar în liceu a pus chiar bazele unei formaţii, care, spune el, s-a bucurat de un succes fulminant. "Spre finalul clasei a X-a și începutul clasei a XI-a, patru colegi de generație am început să ne jucăm cu muzica și, încetul cu încetul, a apărut o formulă de colaborare muzicală, o formație pe care am numit-o Grafix. Făceam un fel de rock săltăreț, nu neapărat swing, mai apropiat de Holograful acelor ani", îşi aminteşte fostul premier.

"Ne-am cunoscut cu o sumedenie de oameni, am luat premii la Cîntarea României, am avut concerte de mii de tineri. Părinții mei au fost la unul, mama s-a înspăimîntat, și nu uit niciodată șocul pe care l-a avut cu noi țopăind pe scenă, cu toată sala de la Casa de Cultură a Tineretului din Iași în aer, cu liceele din Iași urlînd și tropăind de plăcere", a mai povestit preşedintele FC.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 59 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 34 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°