Polițiștii mureșeni continuă măsurile de stopare a furturilor de lemn din pădurile județene, mai ales că numărul acestora a crescut, odată cu venirea sezonului rece.
Ieri, poliţişti din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice au participat la o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice pe raza localităţii Reghin şi Valea Gurghiului.
În cadrul acţiunii au fost depistate în trafic mai multe persoane, domiciliate în Vălenii de Mureş sau Ibnești, care transportau între 1,7 și 2,8 metri cubi de cherestea din brad, fără ca vreunul dintre ei să dețină documente legale de transport.
În cadrul aceleiaşi acţiuni a mai fost depistat un bărbat din comuna Corunca, ce transporta, în vederea comercializării, cantitatea de 5 metri steri de lemn pentru foc, deşi nu avea acest drept.
Întreaga cantitate de material lemnos, 7,5 metri cubi, în valoare de 3.412 lei, a fost confiscată, iar faţă de persoanele în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.