Fiind pilot oficial Citroën în perioada 2005 - 2010, Dani Sordo şi-a petrecut majoritatea carierei din Campionatul Mondial de Raliuri alături de echipa Citroën Racing. Alături de copilotul său, Carlos del Barrio, spaniolul, 29 de ani, revine la echipa Citroën Total pentru sezonul 2013 din WRC.
Dani Sordo a pilotat un model Citroën în 80 din cele 98 de raliuri la care a luat startul în WRC. Încă din 2005, Yves Matton, pe atunci directorul de competiţii clienţi, i-a pus la dispoziţie un C2 Super 1600 pentru a lua startul în J-WRC (campionatul mondial dedicat juniorilor). După ce a câştigat titlul încă din primul sezon, Dani Sordo a facut pasul, în 2006, spre Campionatul Mondial cu modelul Xsara WRC.
Cu patru clasări pe podium în primul său sezon la cel mai înalt nivel, Dani Sordo a primit un loc în Citroën Total World Rally Team când echipa a revenit cu modelul C4 WRC. În următorii patru ani a urcat de 25 de ori pe podium, contribuind semnificativ la titlurile câştigate de Citroën în constructorilor.
În sezonul 2013, spaniolul revine în echipa unde a crescut în acest sport. "Am studiat toate posibilităţile în ceea ce-l priveşte pe colegul lui Mikko Hirvonen pentru sezonul viitor. Desigur, Dani Sordo a fost primul pe lista preferinţelor noastre, iar evoluţia din Raliul Spaniei ne-a arătat că poate să obţină perfomanţe la cel mai înalt nivel", explică Yves Matton, directorul Citroën Racing. "Dani are mulţi prieteni în echipă şi este o plăcere pentru toată lumea că a revenit în familie. În plus, se completează bine cu Mikko în foarte multe aspecte, iar pentru Citroën este important să aibă un pilot latin pentru pieţele din Europa de Sud şi America Latină".
"Sunt foarte fericit să revin în echipa de care mă leagă foarte multe amintiri plăcute. Aceasta era prima mea opţiune pentru sezonul 2013", a spus şi Dani. "Ultimele