Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul a ajuns în Liga a VI-a! În echipă joacă un cioban, un DJ şi un vânzător de fructe

Publicat in Pro Sport, joi 15 noiembrie 2012 ·

Un filmuleţ apărut la ştirile sportive de la ProTv, de sâmbătă seara, prezenta o echipă de judeţ într-un echipament identic cu cel al fostei campioane din Galaţi, iar când am aflat că formaţia se numeşte Oţelul Larissa Dobrota, nu am rezistat impulsului de a afla mai multe despre subiect.

Aşa că duminică dimineaţa am ajuns la "arena" din Apostolache, acolo unde mai sus amintita echipă îşi dispută meciurile de acasă, contând pentru Liga C Prahova (echivalentul Ligii a VI-a), seria Slănic. Poziţionarea terenului de fotbal este una de excepţie, pe o lăţime având Primăria şi pe alta Căminul Cultural, în timp ce pe o lungime e şoseaua principală care străbate comuna, iar pe cealaltă e dealul în vârful căruia se află mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, monument arhitectural realizat în vremea lui Matei Basarab.

Echipa, cadou la majorat

Cum a luat naştere această echipă? În vara lui 2012, Adi Teodorescu, fost oficial în Liga a II-a, declarat persona non grata timp de doi ani (2008-2010) după un Dunărea Galaţi - Progresul suspect de blat, a vrut să îi facă un cadou fetei sale cu ocazia majoratului. Aşa că, în satul prahovean Dobrota, în care are o casă, a fondat o echipă de fotbal. Fiind un bun prieten cu Marius Stan, cel la a cărui solicitare i s-a ridicat sancţiunea de persona non grata, a ales numele de Oţelul, la care a adăugat şi pe cel al fetei sale, Larissa, pe care a numit-o preşedinte.

Căpitanul, prietenul patroanei

Pregătirile pentru meciul cu Juventus Călineşti (locul 3 înaintea etapei de duminică) sunt specifice unui joc la ţară. Fundalul sonor este asigurat de slujba de la mânăstire, jucătorii montează chiar ei plasele la porţi printr-un ritual unic, iar căpitanul are cea mai importantă misiune: tuşează terenul cu var.

Golgheterul a ajuns în timpul meciului

Meciul începe, dar antrenorul de la Oţelul Larissa, Adi Teodores

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 28 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 25 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°