Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: În cazul unei noi suspendări, UE ne va retrage dreptul de vot. SUA nu va menține Parteneriatul Strategic

Publicat in Adevarul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Consilierul prezidențial pe analiză politică, Sebastian Lăzăroiu, a avansat un scenariu apocaliptic în condițiile în care USL va încerca să îl suspende din nou pe Traian Băsescu.

"Eu cred că dacă se mai produce o suspendare şi nu exagerez, pentru că ştiu care e atmosfera la Bruxelles şi la Washington, şi o ştiu şi cei din USL, eu nu cred că SUA va mai menține Parteneriatul Strategic. În ziua în care Parlamentul îl suspendă pe preşedinte, e probabil ca SUA să aibă o poziţie foarte tranşantă în privinţa Parteneriatului strategic, iar Uniunea Europeană, foarte probabil, ne va suspenda dreptul de vot, ceea ce o catastrofă, practic eşti scos în momentul ăla din UE. Teoretic eşti acolo, dar nu mai contezi când nu ai drept de vot. Eu aş putea să bag mâna în foc că asta se va întâmpla în ziua în care Parlamentul ar mai face o nouă suspendare. După-aia, Dumnezeu cu mila, suntem o ţară din Asia, nu mai suntem o ţară europeană, nici nu îmi mai dau seama ce miză ar avea preşedintele sau alţi lideri politici care mai rămân responsabili", a declarat Lăzăroiu într-un interviu pentru realitatea.net.

Lăzăroiu se arată oarecum sceptic în privința unei noi suspendări, considerând că Băsescu nu se va mai afla în această postură. "Sincer, nu cred. Nu cred în asta, dar trebuie spus că el reflectă o anumită divizare care a apărut în USL, pentru că Voiculescu este adeptul suspendării înainte de alegeri, s-ar putea ca el să fie cel realist, să aibă mai multe informaţii chiar din interiorul partidelor care compun USL. El spune ca să fim siguri că nominalizăm premierul pe care îl vrem noi, trebuie să avem un preşedinte interimar al nostru, adică să-l avem suspendat pe Traian Băsescu în ziua alegerilor, pentru că el ştie, simte că în PSD sunt mai mulţi oameni care vor să fie prim-ministru, nu doar Ponta. Şi în condiţiile în care PSD obţine cele mai multe voturi, atunci e posibil ca a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°