Candidatul Alianţei România Dreaptă pe Colegiul 9 Deputaţi, Călin Mocan, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că unul dintre proiectele la nivel naţional ale Alianţei, pe care el şi-l asumă între altele, este o lege prin care Biserica, indiferent de cultul religios, să preia o parte din serviciile sociale asigurte de stat şi să se implice mai mult în proiectele sociale.
Parteneriat stat-biserică
"ARD consideră binevenit ca biserica să aibă un rol mult mai important în societatea românească. În acest sens, ARD susţine realizarea unui parteneriat stat-biserică în domeniul asistenţei sociale, prin care o parte din răspunderea asistenţei sociale să treacă din sarcina statului în cea a bisericii. Prin prisma faptului că eu sunt ortodox şi mai mult, sunt membru în adunarea eparhială a Episcopiei Oradiei încă din 2010, doresc ca acest parteneriat să se întărească, deoarece el există încă din 2009, la nivelul judeţului Bihor", a spus Mocan.
PDL-istul a dat exemplul Asociaţiei Filantropia condusă de preotul Laurenţiu Lazăr, care funcţionează pe lângă Episcopie şi desfăşoară proiecte sociale pentru sărmani, pentru sprijinirea copiilor şi părinţilor, a persoanelor cu dizabilităţi sau programe pentru educaţie şi tineret.
"Proiectul meu personal este să mă asigur că acest parteneriat între stat şi biserică va fi legiferat. S-a încercat de către Guvernul Boc - în 2011 - un proiect legislativ în acest sens, dar mai multe multe organizaţii ateiste din România se pare că au blocat acest proiect şi încă el se află la stadiul de propunere", a spus Mocan.
În luptă cu USL
Cum era de aşteptat, în aceeaşi conferinţă de presă PDL-istul a aruncat acuze şi către contracandidaţii din USL, criticând modul în care îşi fac campania folosindu-se de imaginea primarului Ilie Bolojan şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Cornel Popa, spunând - la fel cum au