Guvernul permite instituţiilor şi autorităţilor publice să achiziţioneze autoturisme şi în afara programului "Rabla", eliminând astfel interdicţia aplicată în ultimii patru ani, dar impune ca maşinile cumpărate să nu aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 euro.
Preţul de 18.000 euro calculat pentru o maşină include TVA. Pragul pentru achiziţiile publice fără licitaţie urmează să fie dublat de la începutul anului viitor, la 30.000 de euro, potrivit ANRMAP. Limitele privind achiziţionarea de maşini, care conduc la eliminarea interdicţiei de cumpărare, sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Potrivit unor surse oficiale, proiectul a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului. Exceptate vor fi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care vor putea achiziţiona autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi şi cu un preţ care poate depăşi contravaloarea în lei a 18.000 euro inclusiv TVA, în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Guvernul permite instituţiilor şi autorităţilor publice să achiziţioneze autoturisme şi în afara programului "Rabla", eliminând astfel interdicţia aplicată în ultimii patru ani, dar impune ca maşinile cumpărate să nu aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 euro.
Preţul de 18.000 euro calculat pentru o maşină include TVA. Pragul pentru achiziţiile publice fără licitaţie urmează să fie dublat de la începutul anului viitor, la 30.000 de euro, potrivit ANRMAP. Limitele privind achiziţionarea de maşini, care conduc la eliminarea interdicţiei de cumpărare, sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Potrivit unor surse oficiale, proiectul a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului. Exceptate vor fi instituţiile din domeni