Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul spagar: Trăşculescu cerea mită cu interlopi pentru campania electorală

Publicat in Vremea Noua, joi 15 noiembrie 2012 ·

“Ies deputat, indiferent ce se întamplă”, spunea preşedintele PDL Vrancea, Alin Trăşculescu, în convorbirile cu denunţătorul său şi înregistrate de DNA chiar la Parlament. Trăşculescu afirma că are nevoie de bani de ajutor pentru campanie şi atribuirea contractului era meritul său. Influenţă la ministerul Dezvoltării, ameninţări la adresa părinţilor, sugerarea unei bune relaţii cu Consiliul Judeţean condus de Marian Oprişan sunt detaliile din referetul DNA prezentate de presa centrală

Deputatul Alin Trăşculescu încerca să obţină bani de la oamenii de afaceri care au obţinut contracte în Vrancea pentru finanţarea campaniei electorale. Potrivit stenogramelor publicate ieri de presa centrală, acesta era chiar disperat să obţină încă un mandat de deputat, după reiese din discuţiile care ar fi fost purtate cu Marian Valeriu Calotă, arestat în urmă cu două zile în acest dosar. Aici poate fi vorba de o confuzie, deoarece acesta este menţionat ca denunţător, în loc de intermediar pe circuitorul banilor. Alin Trăşculescu a fost denunţat de omul de afaceri bucureştean Mircea Vintilescu, care deţine o firmă de proiectări. “În momentul ăsta, eu mă duc că am treabă. Trebuie să mai ies deputat şi ies, indiferent ce se întamplă, dar acum am nevoie de ajutor. E important că aţi încasat. Nu mă duceţi cu mănuşi! Că nu sunt fraier”, spunea deputatul în convorbirile telefonice purtate chiar de la Palatul Parlamentului. Alin Trăşculescu îi punea interlocutorului că îi este dator în ceea ce priveşte atribuirea unui contract de lucrări publice. “Contractul este exclusiv 100% contribuţia mea. Eu am mare nevoie să mă ajutaţi în campania asta. Dacă nu puteţi, este ultima oară cand mai vorbesc despre chestia asta. E unul dintre cele mai mari şi singurul din ţară. Au stat mulţi la coadă pentru contractul ăla. Şi m-am luptat pentru chestia de am înnebunit”, spunea deputatul. “Eu m-am

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 50 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 58 minute
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 23 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 18 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°