Consilierii locali din municipiul Mangalia au aprobat joi, 15 noiembrie, într-o şedinţă modul de organizare a referendumului local care va avea loc în data de 9 decembrie, pe tema extracţiei gazelor de şist.
Edilii municipiului Mangalia au stabilit că la data de 9 decembrie, chiar în ziua alegerilor parlamentare, va avea loc consultarea cetăţenilor cu domiciliul stabil în municipiul Mangalia, „cu privire la riscul de afectare a pânzei freatice şi a turismului, în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului“.
Cu ocazia referendumului, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe cu DA sau NU la întrebarea: „Sunteţi de acord cu riscul de afectare a pânzei freatice şi a turismului pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului?“
Zonele Vama Veche, Costineşti şi Adamclisi se află pe lista exploatărilor pe care compania Chevron intenţionează să le deschidă în ţara noastră.
La Constanţa s-a format chiar o coaliţie, Dobrogea Verde, care a organizat mitinguri de protest care au tras semnale de alarmă cu privire la riscuri: poluarea solului, a pânzei freatice şi a apelor de suprafaţă, cutremure şi alunecări de teren, boli incurabile, distrugerea florei, faunei şi a infrastructurii.
Consilierii din Mangalia au mai aprobat modelul listei electorale suplimentare, tipul buletinului, ştampilele şi timbrele autocolante care se vor folosi la referendumul din 9 decembrie.
În privinţa programului calendaristic pentru referendum s-a stabilit modul de informare publică, începerea campaniei pentru referendum, modelul procesului-verbal, numerotarea circumscripţiilor şi stabilirea măsurilor organizatorice.
Votarea va avea loc în data de 9 decembrie, la ora 7.00 şi se va încheia la ora 23.00.
Miting la Constanţa împotriva exploatării gazelor de şist Miting de protest la adres