Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza e oficială. Economia a scăzut, zona euro a reintrat oficicial în recesiune. România e la fel de competitivă ca Botswana

Publicat in Jurnalul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Economia a scăzut cu 0,6% în trimestrul al treilea comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011 iar creşterea economică a România scăzut la doar 0,2% pentru primele nouă luni ale anului, potrivit datelor anunţate de către Institul Naţional de Statistică (INS).

"Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul II 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,6% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier", se arată în comunicatul instituţiei.

Autorităţile române au avansat la începutul anului o estimare de creştere economică de 2,5%, pe care ulterior au revizuit-o la 1,7%, apoi 1,5% şi în ultima variantă 1,2%.

Însă acum, având însă în vedere faptul că anul trecut România a avut o recoltă foarte bună iar vremea a fost propice pentru construcţii şi transporturi, este aproape sigur că în acest an economia va închide la un nivel apropiat de 0,2% sau chiar mai puţin.

Aproape de zero

Însă evoluţia PIB în ultimul trimestru de anul trecut, când s-a simţit efectul unei producţii agricole foarte bune, iar vremea a fost propice pentru construcţii şi transporturi, precum şi limitarea creşterii economice din primele nouă luni la numai 0,2%, este aproape sigur că economia va închide acest an la acelaşi nivel cu anul trecut sau chiar cu o uşoară scădere.

Cea mai recentă prognoză a FMI arată o posibilă creştere de 0,9% în acest an, faţă de 2% la începutul anului. Comisia Europeană şi BERD sunt şi mai pesimiste, având prognoze de 0,8% pentru creşterea economică a ţării noastre. Pe de altă parte, deficitul a fost de doar 1,2% până la finele lunii octombrie, astfel că statul va avea de cheltuit suplimentar în ultimele două luni circa 1% din PIB, adică în jur de 1,2 m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°