Satu Mare a devenit un judeţ bine dotat din punct de vedere al mijloacelor de intervenţie în cazul unor situaţii deosebite. Cele mai noi achiziţii din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” (ISU) Satu Mare au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional. Este vorba despre cinci autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele, patru ambulanţe de prim ajutor şi o ambulanţă de reanimare.
Consiliul Judeţean promite sprijin
La sediul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare a avut loc, ieri, prezentarea realizărilor şi perspectivelor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Transilvania de Nord”. La prezentare au fost prezenţi Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, city-managerul Dan Babuţ, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, directorul proiectului, colonel (r) Gheorghe Strâmb şi inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare, colonelul Iulian Burz. Tema conferinţei de presă a fost finalizarea etapei a doua de achiziţie a autospecialelor din cadrul proiectului “Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a lăudat demararea acestui proiect prin care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost dotat cu echipamente de înaltă performanţă, care au dus la reducerea timpului de intervenţie al unităţilor mobile, promiţând sprijin în derularea pentru viitoarele proiecte. Acesta a mai spus că achiziţionarea acestor echipamente prin Programul Operaţional Regional (POR) a dus la finalizarea proiectului motivând că doar pe POR mai sunt bani. “Sunteţi norocoşi pentru că pe POR mai sunt bani, deci acest proiect se va fina