De mai bine de doi ani, un nou tip de afacere s-a impus în peisajul financiar românesc. Mai mult, acest business a depăşit sfera financiară şi a pătruns şi în zona media unde este din ce în ce mai prezent, mai ales cu referiri pozitive. Vorbim aici despre firmele specializate în recuperarea creanţelor, adică acele companii care "cumpără" datornici de la bănci şi încearcă să recupereze în nume propriu respectivele credite. La schimbarea la faţă a specialiştilor în recuperare,meserie nu tocmai bine văzută până de curând, contribuie nu doar jurnaliştii ci şi mai multe campanii finanţate de respectivele companii şi menite să înveţe populaţia cum să-şi administreze cât mai bine veniturile( mă întreb, dacă oamenii chiar şi-ar administra eficient finanţele, din ce ar mai trăi firmele de recuperare?).

Ar fi nedrept să spunem că tot ceea ce fac aceste firme este rău însă cred că unele lămuriri sunt necesare pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Oricine a avut de-a face, măcar o dată, cu recuperatorii ştie că sunt departe de imaginea domnişoarei amabile şi zâmbitoare care apare în reclame vorbind la telefon.

Presiunile, în primul rând de natură psihologică, la care sunt supuşi restanţierii ajung uneori la niveluri greu de suportat. Telefoane acasă şi la serviciu, la rude şi chiar la vecini, mesaje zilnice, scrisori cu un conţinut nu tocmai reconciliant, toate acestea fac parte din arsenalul, legal ce-i drept, pe care îl utilizează recuperatorii. Firmele specializate fac totul posibil pentru a populariza problemele restanţierului în cercul său de prieteni şi colegi bazându-se, până la urmă, pe bunul simţ al acestuia.“Măcar de ruşine dacă nu de frică şi tot o să plătească”, cam aşa se poate rezuma filozofia specialiştilor în recuperarea de creanţe.

Unele dintre companiile la care facem referire, mai ales cele cu experienţă