Ideea îi aparţine unui profesor de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi a fost prezentată în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din judeţ.
Profesorul Constantin Pascal susţine că aceasta este cea mai bună modalitate pentru ca producătorii locali să se poată axa pe introducerea alimentelor în marile lanţuri de magazine. „Preşedintele asociaţiei de fermieri are un rol foarte important. El trebuie să tragă viaţa satului spre mai bine, spre reducerea decalajului dintre rural şi urban. Producţia trebuie închisă. În prezent facem ceea ce făceau şi dacii, mergem cu brânza, cu laptele şi le vindem la piaţă. Trebuie să reducem vânzarea în pieţe. Spre exemplu, francezii care îşi vând alimentele către supermarketuri primesc câte 10 - 12 euro pe kilogram. Noi abia primim câţiva euro la piaţă", susţine Constantin Pascal, profesor în cadrul USAMV Iaşi.
Întâlnire a a fost coordonată de Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Acesta a susţinut necesitatea fermierilor de a se uni în asociaţii de profil. „Trebuie dezvoltat spiritul de asociere al fermierilor. Judeţul Iaşi trebuie să fie generator de politici publice în acest domeniu. Vom face întâlniri cu fiecare asociaţie în parte, iar primele rezultate sperăm să fie vizibile anul viitor, în toamnă. Fermierii ieşeni trebuie să se ridice la un cu totul alt nivel", a declarat preşedintele CJ.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor CJ Iaşi va construi, începând cu jumătatea anului viitor centrul Transagropolis, investiţie careva avea ca scop unificarea produselor realizate de fermierii ieşeni cu scopul valorificării acestora în marile lanţuri de magazine.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!