Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii FMI au respins propunerea Guvernului de recalculare a pensiilor pentru militari

Publicat in Alba24, joi 15 noiembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cel al Apărării trebuie să stabilească exact cât și în ce interval pensionarii militari care au pierdut din pensie, în urma recalculării, pot recupera banii, în condițiile în care experţii FMI au respins propunerea de revenire la retribuţiile vechi.

“Există o iniţiativă pornită de la Ministerul Apărării, dar care trebuie să acopere pensionarii militari şi de la MAI şi serviciile de informaţii. Cei de la FMI au zis: nu suntem de acord să deschideţi problema pensiilor. Însă ceea ce eu am afirmat şi ceea ce Ministrul Apărării poate să facă în perioada următoare – trebuie să luăm să calculăm exact, pentru că mare parte dintre pensionarii militari au câştigat în urma recalculării, a rămas o categorie îngustă de oameni care au avut de pierdut. Pentru acei oameni, ministrul Apărării şi ministrul de Interne trebuie să calculeze să spună exact cât putem să reparăm şi mai ales în cât timp”, a declarat premierul Victor Ponta, la Antena 3, citat de Mediafax.

Acesta a arătat astfel că există cazuri în care au fost efectuate calcule greşite şi au fost comise nedreptăţi, acestea fiind situaţiile pe care Guvernul încearcă să le repare.

Guvernul a cerut FMI să revină la pensiile vechi pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării aplicate începând din 2010, dar nu şi la pensiile care au crescut în urma recalculării, adică peste 90% dintre acestea, propunere respinsă de experţii internaţionali.

“După aplicarea noului sistem de calcul, majoritatea pensiilor speciale au crescut, cam peste 90% din acestea. Au fost însă şi cazuri în care unele pensii au scăzut, prin aplicarea aceluiaşi sistem. FMI a spus că revenirea la nivelul anterior pentru unele pensii ar însemna şi scăderea pensiilor pentru cei care au beneficiat de pe urma recalculării, şi care sun

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 57 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 57 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 30 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 34 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum o ora
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°