Pe fondul lipsei aproape totale de substanţă politică, campania noastră electorală face doar ce ştie: zgomot. Mult zgomot, amplificat şi reverberat mediatic. Ziua şi scandalul, pare să fie deviza sub faldurile căreia toate partidele îşi developează marea goliciune, în faţa unui electorat amorţit, anesteziat, în stare de prostraţie, ori pur şi simplu total imunizat la pros­tia şi minciuna care se revarsă peste el, cu titulul de reclamă politică. Şi cu toate acestea ceva se întîmplă, dar nu la suprafaţă, ci adînc, în catacombele şi canalele insalubre pe care stă întregul nostru edificiu politic. Ce se întîmplă, deci? Cum să-ţi explici schimbările atît de radicale, aproape de la o zi la alta, de poziţionare într-un spaţiu în care doar acum cîteva luni ai fi jurat că nu mai este loc de surprize. Lumea politicii româneşti fusese aparent definitiv împărţită în adversari ireconciliabili ai lui Traian Băsescu şi susţinători pînă în pînzele albe ale aceluiaşi personaj-instituţie, în jurul căruia se torc firele politicii româneşti de aproape un deceniu. Pe fondul aces­tei cristalizări s-a declanşat operaţiunea de suspendare din funcţie a Preşedintelui. Eşuarea ei, în condiţiile deja cunoscute, ar fi trebuit să împingă la o întărire a poziţiilor, la o radicalizare a confruntării. În loc de aceasta ne-am trezit dintr-o dată într-o lume în care "nuanaţele" înveşmîntă de la o zi la alta o parte tot mai mare din ceea ce se întîmplă în politica de la noi. Cea mai spectaculoasă "conversie" a intervenit în cazul Premierului în funcţiune. De la intransigenţa poziţiei "cu acest om nu mai am ce şi cum să vorbesc", la declaraţiile pentru presa franceză, "coabitarea este posibilă", Victor Ponta a parcurs un drum ca de la Pămînt la Lună, într-o lume dominată de imaginaţia unui Jules Verne. Unii au pus această restructurare de poziţie pe seama loviturilor dure pe care Ponta le-a primit, pers