Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absorbţia fondurilor europene pe PNDR este de 48,3%

Publicat in Brasovul Tau, joi 15 noiembrie 2012 ·

Rata de absorbţie a fondurilor europene pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este de 48,3%, din care circa 42% provin din plata efectivă efectuată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pe Axa 2 şi 58% sunt plăţi efectuate prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi autoritatea de managment, a declarat, joi, Cornel Ştefan, consilier, Direcţia Generală Dezvoltare Rurală din Ministerul Agriculturii - AM PNDR, într-o conferinţă de specialitate. „În prezent, cu acest program stăm destul de bine ca număr de proiecte contractate, însă ca plăţi efectuate mai avem de recuperat“, a spus Cornel Ştefan.

Numărul total de proiecte depuse pe PNDR este de 139.000, valoarea lor fiind de 17 miliarde euro, depăşind alocarea financiară pentru program, care a fost de circa 10 miliarde euro.

Până în prezent, au fost contractate 64.505 proiecte, având o valoare totală de cinci miliarde euro. Numărul proiectelor finalizate se ridică la 3.563, în valoare totală de 758 milioane euro.

„Din păcate, avem şi proiecte reziliate, în valoare totală de 364 milioane euro, din diverse motive. Ca şi plăţi efectuate, suntem undeva la 48,3%, efectiv plătiţi 4.129 milioane euro“, a precizat directorul AMPNDR. Potrivit acestuia, suma încasată de la Comisia Europeană depăşeşte trei miliarde euro. Cele mai accesate măsuri de investiţii au fost măsura 322, unde principalii beneficiari - autorităţile locale - au investit în drumuri, apă şi canalizare, dar şi măsura 125, unde există şi componente de irigaţii.

Reprezentantul MADR a subliniat că în perioada septembrie - octombrie a avut loc o sesiune privind investiţiile în sistemul de irigaţii, prilej cu care au fost depuse în jur de 90 de proiecte, suma alocată pentru această sesiune fiind de circa 60 milioane euro.

Rata de absorbţie a fondurilor europene pe Programul Naţional de D

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rachete rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ținta a fost o hidrocentrală din aproprierea graniței cu Ucraina

Ziare.com acum 33 minute
Patru rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea graniței cu Ucraina joi, 28 noiembrie. Informația a fost confirmată de un fost parlamentar, dar și de primarul localității unde s-au auzit puternic și zgomotele pro

România a semnat cu turcii de la Otokar contractul 857 milioane de euro pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip uşor COBRA II către Ministerul Apărării Naţionale

News.ro acum 22 minute
Producătorul global de sisteme terestre Otokar din Turcia şi compania românească de stat Romtehnica, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Restricţii de circulaţie vineri, sâmbătă şi duminică pentru maşinile de peste 7,5 tone

Mediafax acum o ora
Astfel, vehiculele ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, nu pot circula pe anumite sectoare în zilele de vineri 29 noiembrie, sâmbătă 30 noiembrie 2024 (Sfântul

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum o ora
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Atacul nuclear este puțin probabil, în ciuda avertismentelor lui Putin, afirmă serviciile de informații ale SUA

Adevarul acum 19 minute
Decizia SUA de a permite Ucrainei să lanseze atacuri cu arme americane mai adânc în Rusia nu a crescut riscul unui atac nuclear, care rămâne improbabil, în ciuda declarațiilor tot mai belicoase ale președintelui rus Vladimir Putin, au declarat pentr

Grupul pentru Dialog Social: E inacceptabil un candidat admirator al extremei drepte din interbelicul românesc, care trebuia pedepsită de la bun început conform legilor în vigoare/ Ce propune Călin Georgescu nu e viitor, ci un trecut criminal

News.ro acum 2 ore
Grupul pentru dialog Social (GDS), prima organizaţie a societăţii civile constituită după căderea dictaturii comuniste, consideră „inacceptabil” un candidat „admirator al extremei drepte din interbelicul românesc, care trebuia pedepsită de la bun în

INS: Managerii întreprinderilor estimeză o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în ianuarie 2025

News.ro acum 2 ore
Managerii întreprinderilor estimeză o relativă stabilitate a activităţii economice şi a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°