Gigantul energetic va accepta, ca parte a unei înțelegeri la care a ajuns alături de Departamentul pentru Justiție al SUA, să pledeze ”vinovat” la acuzațiile de neglijență criminală aduse de autorități ca urmare a exploziei platformei petroliere Deepwater Horizon din Golful Mexic, care s-a produs în 2010.
Înțelegerea dintre cele două părți vine după mai bine de doi ani de investigații și procese și ar putea fi anunțată chiar astăzi, potrivit unor surse din cadrul Departamentului pentru Justiție al Statelor Unite, citate de Reuters.
Reprezentanții BP au confirmat faptul că se află în ”discuții avansate” cu oficiali ai Departamentului pentru Justiție și ai Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimburi (autoritatea de reglementare a piețelor financiare din SUA) pentru a ajunge la o înțelegere.
Discuțiile s-au concentrat pe ”rezoluții propuse privind toate acuzațiile penale ale guvernului federal, precum și ale plângerilor Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimburi împotriva BP în legătură cu incidentu Deepwater Horizon”, au declarat reprezentanții companiei într-un comunicat emis joi, însă au adăugat că nu s-a ajuns încă la o înțelegere finală.
Negocierile nu acoperă însă plângerile și procesele civile, au confirmat ambele părți. Sursele nu au înaintat o sumă privind amenda pe care o va plăti compania, însă au declarat că va fi cea mai ridicată amendă penală din istoria SUA. În prezent, recordul este deținut de producătorul farmaceutic Pfizer, care a achitat 1,3 miliarde de dolari în 2009.