Pentru autorităţile locale din Novaci încasarea taxelor, impozitelor şi concesiunilor a devenit o adevărată problemă. Valoarea restanţelor se ridică la peste 4,5 miliarde lei vechi iar cei mai mulţi rău platnici sunt proprietarii de cabane şi pensiuni.
Numit în funcţia de primar al oraşului Novaci, Dumitru Leuştean s-a izbit încă de la început de refuzul localnicilor şi al proprietarilor de pensiuni de a achita sumele datorate la primărie. Aşa se face că în prezent, valoarea taxelor, impozitelor şi a concesiunilor neachitate la buget se ridică la peste 4,5 miliarde lei vechi. Pe loc fruntaş la capitolul restanţe sunt însă cabanierii, cei care au uitat că mai trebuie să treacă şi pe la casieria primăriei de mult timp. „Sunt persoane care au restanţe la plata concesiunii o sumă ce se ridică şi la peste un miliard lei vechi. Sunt proprietari de cabane, pensiuni din întreaga Oltenie. Am trimis şi reprezentanţii primăriei să încaseze banii de la ei, însă, fără un rezultat concret. Avem nevoie de bani la primărie şi trebuie să vedem cum îi încasăm”, a declarat primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean. Îngrijorat de valoarea mare a restanţelor, primarul are deja un plan prin care crede că ar putea să-i convingă pe cabanieri că trebuie plătită concesiunea la pensiuni. Cum iarna se apropie iar proprietarii cabanelor au nevoie de sprijinul primarului, Leuştean le va spune că nu-i va ajuta dacă nu îşi achită restanţele înregistrate chiar şi din 2011. În situaţia de rău-platnici se încadrează peste 60 de cabanieri şi proprietari de pensiuni din Staţiunea Montană Rânca.
Pentru autorităţile locale din Novaci încasarea taxelor, impozitelor şi concesiunilor a devenit o adevărată problemă. Valoarea restanţelor se ridică la peste 4,5 miliarde lei vechi iar cei mai mulţi rău platnici sunt proprietarii de cabane şi pensiuni.
Numit în funcţia de primar al oraşului N