Cărţile de poveşti ale copilăriei noastre comuniste erau, cu cîteva mici excepţii, urîte, sărace, meschine: cu pagini gri, pe care cu greu puteai descifra literele, cu chipuri bucălate de fetiţe şi băieţi angajaţi, deja, în lupta pentru eradicarea inechităţii sociale, cu siluete incerte în culori dubioase ale unor prinţi şi prinţese scăpătate etc. Ani de-a rîndul, am citit „poveştile nemuritoare“, publicate în Colecţia BPT, cu ochii pe copertele lor, singurul loc mai colorat, încercînd să ghicesc cărei poveşti i s-ar potrivi imaginea. (Tocmai de aceea, rarele excepţii despre care vorbeam la început mi-au rămas adînc întipărite în memorie: ştiu şi acum desenele din Căluţul roib, din Povestiri din Valea Cerbului sau din Poveştile cu zîne ale Contesei de Ségur).
În comparaţie cu ele, bogăţia de cărţi din librăriile de astăzi pare coborîtă direct din rai: albume despre cîte-n lună şi-n stele, cărţi de poveşti din toate colţurile pămîntului, hărţi, atlase, dicţionare, toate aflate la îndemîna oricărui copil pregătit să afle, să citească, să înveţe, să descopere.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Din păcate, trebuie să scotoceşti mult, prin mormanul de kitsch şi inutil, după cărţile cu adevărat valoroase: cei mai mulţi dintre editori pornesc de la ideea că micul cititor nu va tînji după cartea de poveşti dacă ea nu seamănă cu televizorul sau computerul. Şi-atunci, volumele de scrieri adresate copiilor au sclipiciuri, rozuri, funde sau beteală, ţăcăne şi pîrîie din toate încheieturile cleioase, producînd zgomote de luptă sau cîntece de culcare, au incluse între paginile lor bomboane, brăţări, farduri sau maşinuţe. Cartea de poveşti nu mai e carte, ci un tîrg bălţat în miniatură, în care rîndurile care spun basmul se pierd printre obiectele de o calitate suspectă oferite ca bonus-uri. Albă ca Zăpada nu mai e u
