Mesajul a fost trimis. Multumesc!

THE ECONOMIST: În orașul șpăgilor, ghid e Berlusconi

Publicat in Capital, joi 15 noiembrie 2012 ·

Silvio Berlusconi se răzbună împroșcând cu noroi în stânga și-n dreapta

Scena politică italiană închide acum un cerc început în 1994, când Silvio Berlusconi își anunța candidatura. Filmările de la evenimentul la care acest antreprenor de maxim succes promitea speranță, schimbare și o guvernare ca la carte par acum desprinse dintr-o peliculă SF. Astăzi, după aproape două decenii în care a dominat politica italiană, Berlusconi personifică o clasă politică învechită și blazată. Față de predecesorii săi, prestația sa este întinată și de nenumăratele scandaluri personale în care a fost implicat. În plus, în timpul mandatelor sale, datoria publică a sporit. Per total, putem spune fără tăgadă că fostul premier a lăsat Italia într-un haos altădată de neînchipuit, care o împiedică să-și revină odată din criza economică și financiară cu care se confruntă. „Cea de-a doua republică“, pe care a proclamat-o cu atâta fast, își trage ultima suflare; următoarea, cea de-a treia, are un viitor incert.

Chiar dacă anul trecut a cedat conducerea țării unui guvern de tehnocrați condus de Mario Monti, Berlusconi refuză să se retragă. În ultima sa apariție TV, și-a speriat fanii cu o figură de ceară, mulți asemuindu-l cu fostul președinte egiptean Hosni Mubarak. A înjurat și a blestemat în stânga și-n dreapta. Cu doar câteva zile înainte, anunțase că nu are de gând să mai participe la viitoarele alegeri, pentru a contribui astfel la realizarea unei ample alianțe de centru-dreapta. Ba chiar, în privat, i-a cerut lui Monti să accepte președinția noii structuri. Acum, pe același Monti l-a învinovățit că a dus țara în recesiune. Apoi, a dat în Germania și în comportamentul său „hegemonic“. Dar cele mai multe sudalme s-au îndreptat către justiție, după ce un tribunal important l-a condamnat la patru ani cu executare pentru fraudă fiscală. Ce l-a deranjat cel mai tare pe Berluscon

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 8 ore
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 13 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum 9 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Ilie Bolojan critică dur RA-APPS: Cred că e mult loc de bine

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală, arătând că de când i-a lăsat, în 2008, nu mai ştie ce au făcut, potrivit surselor Gândul. Premierul a făcut referire la o clădire frumoasă a RA-APP

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 11 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 10 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum 9 ore
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

Ilie Bolojan, despre reducerea burselor pentru elevi: „O creştere imensă. Plătim un miliard de euro doar pe bursele elevilor”

Gandul acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a comentat pe tema reducerii cuantumului burselor pentru elev, în contextul deficitului bugetar. Oficialul a precizat că statul alocă, anual, „un miliard de euro aproape doar pe bursele elevilor„, iar acest aspect trebuie „rec

Cel puţin un mort şi 21 de răniţi în urma unor atacuri israeliene în Liban / Tel Aviv acuză teroriștii Hezbollah că stochează arme

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile libaneze au anunţat vineri că o persoană a fost ucisă şi 21 rănite în noi bombardamente israeliene în sudul Libanului, armata israeliană atribuind moartea acesteia exploziei unui depozit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/27°
lun.

17°/26°
mar.

14°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

21°/26°
dum.

18°/26°
lun.

21°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/28°
lun.

19°/28°
mar.

14°/29°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°