Afişele electorale ascund semnele de circulaţie şi semafoarele * Partidele politice nu au aviz pentru afişele electorale cocoţate, fără contract de publicitate încheiat, pe stâlpii cu semne de circulaţie * Panotajul încalcă prevederile Regulamentului privind publicitatea stradală prevăzut de Consiliul Local
Candidaţii la alegerile parlamentare fac din lege un terci. Nu numai că au împodobit, că tot se apropie sărbătorile, oraşul cu feţele lor, sufocându-l, dar nici măcar nu au făcut-o legal. Aceştia şi-au cocoţat afişele electorale aproape pe fiecare stâlp aparţinând societăţilor Electrica şi Transurb, fără să ocolească nici indicatoarele rutiere. Setea de putere, foamea după un post ce le-ar oferi siguranţă timp de patru ani i-au făcut să treacă peste aproape orice. Nu au ţinut cont de hotărârea Consiliului Local privind Regulamentul cu publicitatea stradală, nu şi-au luat avizele necesare, dar nici măcar nu au fost în stare să îşi adune toate actele pentru a încheia un contract cu societatea de transport în comun, Transurb. Cu toate acestea, pe stâlpii Galaţiului vedem numai feţe politice care promit să apere interesele cetăţenilor în Parlament. Potrivit Biroului Electoral Judeţean, candidaţii sunt acoperiţi. Aceştia şi-au urcat capetele pe stâlp în baza legii 35/2008 privind alegerile parlamentare, dar acest aspect nu îi scuteşte de avize, contracte şi de plată.
Hotărâre CL complet ignorată
Cu toate că afişajul pe stâlpi care susţin indicatoare rutiere este interzis, pe aceştia s-au înghesuit, în unele cazuri şi doi, trei politicieni gălăţeni. Nu contează că nu este admis, nu contează că nu se mai disting semnele de circulaţie, contează să fie ei cât mai vizibili. Indicatoarele nu sunt decât cantitate neglijabilă, elemente de decor. Nu mai spunem că, în unele cazuri, afişele obstrucţionează cu totul indicatoarele sau semafoarele. Dacă eşti la i