Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul TVR îi cere lui Ponta să ajute SRTv până când concedierile colective nu-şi produc efectul

Publicat in Mediafax, joi 15 noiembrie 2012 ·

Sindicatul din TVR îi solicită, într-un memoriu remis MEDIAFAX, sprijinul premierului Victor Ponta pentru soluţionarea situaţiei în care se află Televiziunea Română, care are datorii de 140 de milioane de euro, precizând că angajaţii nu sunt vinovaţi de situaţia instituţiei.

În memoriul depus la Guvern pe 12 noiembrie şi adresat premierului Victor Ponta, Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din Societatea Română de Televiziune (SPUS TV- sindicatul reprezentativ din TVR, n.r.) spune că rolul şi misiunea Societăţii Române de Televiziune (SRTV) în societate sunt deosebit de importante, fapt ce nu poate fi pus la îndoială sau contestat de nimeni.

"De altfel, însuşi legiuitorul, în Legea nr. 41/17.06.1994 modificată şi republicată, recunoaşte explicit că SRTV este o instituţie de interes naţional, fapt rezultat din obiectul său de activitate. Demn de remarcat mai este şi faptul că, până în anul 2005, SRTV a avut rezultate bune în plan economico-financiar, înregistrând chiar şi un excedent. În perioada 2005 - 2012, din cauza unui management defectuos, constatat şi consemnat de către Curtea de Conturi în actele de control sau rapoartele de audit întocmite, situaţia financiară s-a înrăutăţit an de an", se spune în memoriul adresat lui Victor Ponta.

Potrivit memoriului, datoriile cumulate ale SRTV ajung in acest moment la suma de 140 milioane de euro.

"În această situaţie s-a ajuns însă şi din cauza modificărilor legislaţiei fiscale, care a generat efecte dezastruoase asupra bugetului de venituri şi cheltuieli ale SRTV, prin dublarea sumelor datorate bugetului de stat sub diverse forme. Concret, dacă în anul 2005 SRTV înregistra ca şi cheltuială cu TVA fără drept de deducere 11,40% din încasările din taxa TV, în anul 2011, acest procent a crescut la 20,25%, din cauza introducerii plăţii TVA pentru licenţe de difuzare. În comparaţie cu televi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°