Prezentat ca una dintre marile realizări ale fostului Executiv al Primăriei, preluată şi de actualul, demararea proiectului de fluidizare a circulaţiei în zona bulevardelor Vasile Pârvan şi Pestalozzi, ce include construirea pasajului subteran Michelangelo, ridică semne de întrebare. Există consilieri locali care spun că varianta supraterană ar fi fost de două ori mai ieftină. În plus, şi utilitatea în sine a acestui proiect este contestată.
Soluţii costisitoare
Înscriindu-se în seria de realizări de campanie, demararea proiectului legat de pasajul subteran Michelangelo, a cărui piatră de temelie a fost pusă de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, în mai, cu puţin timp înainte de alegeri, generează controverse cu privire la costuri şi utilitate.
Există voci în Consiliul Local care susţin că varianta supraterană ar fi fost cu mult mai ieftină decât cea subterană, care nu-şi găseşte justificarea, raportată la resursele financiare limitate ale Municipalităţii timişorene. “Această variantă aleasă are o valoare dublă faţă de un proiect ce ar fi presupus un pasaj suprateran. În plus, varianta supraterană ar fi evitat unele probleme legate de canalizare, de infiltraţii, de reţeaua de apă – probleme care cresc în mod semnificativ valoarea acestui proiect cu pasaj subteran. Singurul argument adus pentru pasajul subteran e că ar arăta mai bine, deşi se puteau găsi soluţii şi pentru un pasaj suprateran care să se încadreze foarte bine, ca aspect, în zonă”, spune consilierul P.D.-L. Ovidiu Ciuhandu.
Arhitectul Radu Radoslav, fost arhitect-şef al oraşului, susţine că proiectul aferent pasajului Michelangelo pleacă de la o idee greşită. “În toate oraşele mari se caută soluţii pentru scoaterea circulaţiei din zona centrală. De fapt, prin proiecte de genul celui legat de pasajul Michelangelo se obţine un efect
