Un tânăr din Cîrligele va fi judecat după ce a lovit cu un cuţit un băiat, în timp ce se aflau într-o discotecă. În rechizitoriul pe care procurorii l-au întocmit pe numele lui Cristian T., de 23 de ani, se arată că în noaptea de 15 spre 16 septembrie, acesta a petrecut într-o discotecă din localitatea Poiana Cristei. În urma unui conflict cu un alt client al localului, Cristian a scos un cuţit şi l-a lovit pe acesta peste braţul stâng. Potrivit anchetatorilor, atacatorul a încercat să fugă, dar a fost prins de paznicii discotecii.
Învinuitul nu recunoaşte comiterea faptei. A declarat că se afla în local, dar nu a făcut nimic rău. Martorii infirmă însă declaraţiile sale. Victima a avut nevoie de 14-16 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal.
Cristian va răspunde în faţa judecătorilor pentru port ilegal de cuţit şi lovire sau alte violenţe. Invinuitul este cunoscut cu antecedente penale.
Un tânăr din Cîrligele va fi judecat după ce a lovit cu un cuţit un băiat, în timp ce se aflau într-o discotecă. În rechizitoriul pe care procurorii l-au întocmit pe numele lui Cristian T., de 23 de ani, se arată că în noaptea de 15 spre 16 septembrie, acesta a petrecut într-o discotecă din localitatea Poiana Cristei. În urma unui conflict cu un alt client al localului, Cristian a scos un cuţit şi l-a lovit pe acesta peste braţul stâng. Potrivit anchetatorilor, atacatorul a încercat să fugă, dar a fost prins de paznicii discotecii.
Învinuitul nu recunoaşte comiterea faptei. A declarat că se afla în local, dar nu a făcut nimic rău. Martorii infirmă însă declaraţiile sale. Victima a avut nevoie de 14-16 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal.
Cristian va răspunde în faţa judecătorilor pentru port ilegal de cuţit şi lovire sau alte violenţe. Invinuitul este cunoscut cu antecedente p